Uncategorized

In camera cu Moartea


IMG_0147

Ma priveste cu rasuflarea ei rece si eu il strang mai tare in brate. Nu inteleg cine a invitat-o si cine o face sa creada ca eu i-as ceda ceva. Dar ea ranjeste pentru ca stie. Eu tip, un tipat mut, dar nu se sperie. Daca ar avea forma si as putea sa navalesc asupra ei, as lasa-o fara suflare. Macar de as putea-o speria, sa plece. Sa uite de el, de noi, de viata noastra. Ma enerveaza siguranta ei. De ce ar sti ea mai multe decat mine. Eu il iubesc. Ea vine doar sa-si faca treaba. E ciudat cum, desi nu ne cunoaste, stie sigur ce trebuie facut la momentul X, stie ca a venit pentru a ne insoti si nu pleaca pana cand nu-i dam ce cere.

E cruda si nu intelege nicio rugaminte. Nu vrea sa ia altceva la schimb. Nu intelege durerea despartirii si disperarea care o insoteste. Ea doar ranjeste si stie.

Si eu o intreb, in mine: de ce? “Doar stii ca este avatarul meu. Cand tu o sa-l rupi de mine, sigur am sa ma narui. Nu voi putea deschide ochii maine si nu voi mai putea respira fara sa ma doara cumplit. Tu nu intelegi? Cum tu m-ai omorat putin cate putin de-alungul vremii?” Ea sta acolo si ranjeste. Stie ca nu poate sa piarda. Niciodata n-a pierdut. Si-mi aminteste.

Si ochii lui sunt stinsi si simt c-a obosit. Ea vrea sa le ia scanteia, stralucirea. Si o urasc. “E totul pentru mine, tu nu intelegi!” Si ea-mi arunca cuvinte reci. “Inceteaza! Esti patetica! Te cunosc! Nimic nu-i adevarat din ceea ce spui. Ai sa uiti! O sa te vindeci si o sa mergi mai departe! Ai mai facut-o si vad ca te descurci.” Plec capul. M-a invins. Nu pot s-o contrazic. “Zici ca nu mai poti respira, zici ca te doare atat de tare, zici ca Pamantul s-a oprit in loc si ca viata nu mai are sens si? Vad ca inca ai puls! Te vrei victima si adori sa-ti plangi de mila. Ti-am zis, eu te cunosc!”

Ma intorc si ma gandesc ca am pierdut batalia si ca cea care ii face lui rau sunt eu. N-ar mai trebui sa ma vada plangand si n-ar mai trebui sa-l tin asa de strans in brate. Ochii lui ma cauta in continuare si eu n-am raspunsuri. Ma doare ca vede doar disperarea in ochii mei.

Ea se apropie de mine si-mi spune ca a sosit timpul. Il trage spre ea. Eu ma opun. Pe el il doare. Plange. Miauna a durere, lung si ofteaza. Respira din ce in ce mai greu. Ii trage suflul inspre ea. Eu innebunesc. O data, de doua ori…ma aplec peste el sa-i sorb respiratia, sa intre in mine. E prea tarziu. E liniste. Acum nu-l mai deranjeaza nimic. Sunt fericita si plang de durere.

Nu inteleg. Iar mi se intampla. Sunt doua tabere in mine. E partea logica care asa vede lucrurile. Imi expune inca o data ce inseamna cancerul si care sunt motivele pentru care s-a intamplat asta ….dar mai e si copilul ala mic si trist. Copilul nu intelege ca n-o sa mai poata sa-l stranga in brate pe bulgarele de blanita. Copilul nu intelege ca maine n-o sa mai aiba cum sa-i mai vada ochii stralucitori, intrebatori. N-o sa mai vina dupa mine de dimineata cand prepar micul dejun. Se aseza pe scaunul ala din colt si ma privea asteptand. Eu ma jucam cu el, pentru ca stiam ca inainte de toate, trebuia sa-i dau lui tainul. Il evitam, el ma tragea cu labuta lui de mana: “Hei, ce faci? Nu vezi ca aici e un sufletel pofticios? Doar o bucatica de sunca, una mica.” Niciodata nu se uita la mancare. O mirosea si apoi imi cauta privirea. Mieuna si imi dadea tarcoale. Si daca nesimtirea mea atingea cote maxime atunci…aplica solutia extrema, imi sarea in carca. “Si-mi dai si putin unt? Hai, doar un varf! Stiu ca n-am voie, dar sssshhh, nu ne vede nimeni. Lapticul sa fie doar putin caldut, ce ascunzi tu sticla aia? E sticla de lapte, o stiu! Dupa ce terminati iaurtul cu fulgi din boluri, eu asigur curatenia luna a acestora. Ganditi-va, salvati planeta si economisiti apa! Cum adica sunt caraghios?” Cu botul, mustatile si urechile mozolite de iaurt se uita la mine mirat cand il chem si rad de mocuta lui. Apoi tacticos si elegant incepe sa se spele. “Hai, acum sunt un baiat curat, pregateste-te ca-ti vin in brate. Acum, am zis!”. Se aseaza, ma piseaza, ma fixeaza cu ochii si incepe sa toarca. Gata! Misiune indeplinita. Acum sarcina mea e aceea de a-l admira si mangaia.

Toate astea maine nu vor mai fi. Si nu mai sunt. Ma doare lipsa lui deja.

Iubiti-le cat sunt cu voi! Nimic nu-i nici prea mult si nici prea greu.

Te iubeste mama mult de tot, puiule! Sa nu ne uiti si sa ne astepti.

Anunțuri

12 gânduri despre „In camera cu Moartea

  1. Ti-am dat like pentru articol…. m-a atins. Ma face mai responsabil.

    Citeam… citeam… si imi era gandul la Sabu. Ma apucase o panica…

    RIP… si imi pare rau sa aud vestea asta. Cu atat mai mult cu cat am discutat recent pe tema asta. 😦

    1. Sa il iubesti, sa mergi regulat cu el la vet si …sa te bucuri de el. Nu trebuie sa te gandesti la final. Traieste bucuriile din prezent pe care ti le ofera. Eu am fost norocoasa sa-l am pe al meu in viata mea.

      1. Ma enervez pe el…. cand am treaba. Mai am si eu chestii de facut pe PC… si de multe ori se tranteste si se tolaneste pe tastatura… (adica, sa fie fix sub ochii mei… sa fie el sigur ca il vad) sub nasul meu.. si imi da chestii peste cap.

        Inca nu am ajuns sa ma inchid in camera cand fac vreo plata online sau transfer bancar.

    2. Stii doar ca asa sunt ele. Nu trebuie decat sa-ti iei anumite masuri de siguranta. Eu cand am vreo lucrare si plec din camera, stiu ca trebuie sa ridic tastatura. Mai trebuie sa invete si de „Nu”. E simplu. Trebuie doar sa fii ferm si sa-l indepartezi de locul ala si sa-i spui NU. Stiu! Stiu, ca te topesc cu ochii aia mirati, dar tu esti parintele responsabil si trebuie sa inteleaga ca acolo NU e voie cand ai treaba. Repeta si de 10 ori treaba asta. Va intelege pana la urma. Nu trebuie sa fii violent cu ele, ci doar persistent. La mine asa a dat rezultate. Un NU mai apasat, NUMAI PENTRU CHESTII MAJORE, da rezultate. Rabdare, multa rabdare, pentru ca tu esti si tatal si mama lui. El va intelege pentru ca sunt inteligenti.

  2. M-ai facut sa plang fata … Am pierdut si eu pe drum 3 suflete pana acum … Bela a aparut in viata mea la 3 zile dupa ce Bonny, canish-ul meu auriu si tzacanit m-a asteptat sa fac un pas in casa de la sv, si-a indreptat privirea catre mine si a ramas cu ochii atintiti si gura inclestata. Bela a venit in viata mea pt ca in seara cand Bonny a plecat, copila mea de numai 4 ani atunci m-a intrebat: Mami, unde e Bonny acum? I-am raspuns cu un zambet idiot si dureros: Bonny e la Doamne-Doamne acum! E vesel si zburda prin iarba, are grija bunicul tau de el acum! Dupa cateva minute de liniste m-a mai izbit o intrebare in linistea camerei: Mami, dar unde e Doamne-Doamne? … Cum unde e Doamne-Doamne? E Sus, in Ceruri! … Si asta e DEPARTE? Dupa cateva secunde bune de neputinta de a gandi ceva logic, ii raspund: Mami, eu cred ca e departe locul asta … Adica eu nu o sa il mai vad NICIODATA pe Bonny????? Moment in care incepe sa tremure barbitza si lacrimi mari, grele, de om mare, cad din ochii ei de copil … Desi nu-mi mai doream, am stiut ca pt copila mea, este momentul sa apara un alt sufletel care sa-i ia gandul de la Bonny …

    Imi pare tare rau, Echi … Stiu cat te-ai straduit sa il tii in viata. O sa te astepte dincolo. Sunt convinsa de asta.

    Hai ca nu pot sa plang singura. Vino la mine! >:D<

    1. E greu.
      E foarte greu si ma doare lipsa lui. E primul animalut pe care-l pierd. Primul care a insemnat ceva. Deja am inceput sa ma invinovatesc ca n-am facut suficient.
      Pentru tine cred ca a fost si mai greu sa stii ce sa spui fetitei, sa n-o superi. Cu toate astea, in momentele acelea, cu greu gasim cuvintele potrivite.
      Iti multumesc din suflet si tie si lui Dan ca va pasa!
      >:D<

  3. Cu greu am reusit sa citesc pana la capat ,printre lacrimi….Acum , dupa ce a scris Jude ,chiar nu ma mai pot. opri din plans…..Imi pare rau Echi……As vrea sa te imbratisez strans,strans de tot…….

  4. Imi pare rau ca citesc aceste randuri. Ti-am zis….nici nu vreau sa ma gandesc ca la un moment dat as putea fi in locul tau. Eu ii simt „lipsa” „cocoloasei” mele si atunci cand nu e in raza de actiune a ochilor mei…darmite sa ma gandesc ca nu as mai vedea-o deloc. E GREU…STIU. FII TARE…

    1. Asa eram si eu si chiar si azi inca il mai caut cu privirea si nu inteleg unde s-a ascuns. El nu statea ascuns. El era un rege. Statea unde dorea el. 🙂 Daca nu gasea un loc confortabil se aseza pe noi…oriunde: pe piept, pe picioare, pe cap (si ii simteam coltii cum ma intepau) cu capul pe mana mea, exact ca un copil care se cuibareste …si incepea sa toarca fericit. 🙂
      Iti multumesc pentru gandurile tale. Eu mai am doua pisicute. Sunt o norocoasa.
      Nu uita, daca vrei sa aiba o viata lunga, lipsita de griji, du-o la vet regulat, chiar daca tie ti se pare ca „n-are nimic”. Ele nu au glas sa spuna anumite lucruri si noi nu avem de unde sa stim daca au sau nu ceva. Eu am avut istoric lung cu baiatul meu. Avea Sindromul Urologic Felin – nisip care se aduna in vezica din cauza metabolismului lui. De mic a facut blocaje si am mers cu el la sondari si perfuzii, dar am luptat amadoi. Se uita in ochii mei sa afle raspunsul la de ce il doare. La fel facea si la vet. Cand il sonda (si il durea ingrozitor, nisipul fiind blocat pe uretra) nu se agita, nu musca sau zgaria vet-ul, ci doar mieuna a durere si se uita in ochii meu pentru raspunsuri. A fost cel mai cuminte motanel de pe lumea asta si cealalta si toate. A trebui sa manance dieta (Hills si Royal) toata viata lui. Poftea la carnita si lapte si foarte rar ii dadeam. Intotdeauna a inteles ca-i vreau binele si nu-mi purta pica. De vreo 4 ani nu se mai blocase…si acum asta. A lovit crunt. L-a luat repede. Parca nu e corect. Nu asa ar fi trebuit sa fie finalul. Nu ar mai fi trebuit sa sufere. Zilele trecute, statea la mine in brate, si se uita adanc in ochii mei. Deobicei unul dintre noi clipea sau se uita in alta parte. Acum am simtit ca vrea sa-mi zica mult mai mult. Se uita FIX IN SUFLETUL MEU. Parca-si lua adio. Ma doare atat de tare cand ma gandesc. Daca as fi avut o putere sa-i smulg cancerul ala din organismul lui si sa-l arunc in foc…sa scapam de el…
      A fost un motanel iubit si protejat si rasfatat.

  5. Am picat tare prost……. Imi pare rau… Am venit aici pentru a spune cateva vorbe pozitive, din suflet, si am dat de asta… Nu pot zice decat… Asa a fost sa fie… Si-a incheiat misiunea si partea fizica nu mai e… Dar esenta, energia acelei fiinte este de fapt infinita si e prezenta in suflet, intr-un loc bine protejat, dar si in infinitatea Universului… In aceste momente, doar iubirea va invinge tot raul… Iubirea pentru tot ce a fost si pentru esenta acelei fiinte, care desi pleaca si pare ca a ajuns la final, imbratiseaza de fapt un nou inceput… Iubirea poate invinge tot, atunci cand vine din noi, din acel loc sacru… Golul poate fi umplut de iubire, pentru ca iubirea nu are limite… Moartea nu inseamna nimic pentru iubire… Nu exista granite… Exista doar obstacole… Nimeni si nimic nu dispare cu totul, doar se transforma… Chiar si in cele mai grele timpuri, tot raul are in adancul lui lumina binelui…
    Motivul pentru care am venit aici neinvitata, e pentru a-ti multumi tie, Echi, pentru tot! Am ramas eu tot o nebuna, dar inca sunt in viata si asta spune multe… Nu doream sa fac publica multumirea, dar nu am avut alta alternativa sa ajung la tine… Imi pare rau! Vreau doar sa spun din nou, din inima, MULTUMESC! Pentru toate cuvintele, pentru tot… De asemenea, imi pare rau pentru orice problema cauzata… Uneori nebunia asta dulce te impinge la metode disperate… Nu a fost bine ce am facut, imi dau seama ca am reusit doar sa te intristez… Intotdeauna mi-am dorit sa schimbam vorbe pentru a-ti spune direct cat de mult ai insemnat pentru mine, cat de mult te-am apreciat… Am esuat… De asta vin acum aici… Sa-ti multumesc pentru tot, sa-ti spun gandurile mele bune care inca zboara la tine uneori si sa iti arat ca macar putin am reusit si eu sa invat… Sper… Sunt aici, vie, scriu mesajul asta si acest lucru mi se pare cel mai important lucru pe care l-am reusit in ultima vreme…
    MULTUMESC MULTUMESC MULTUMESC >:D< Fii puternica in continuare, promit ca voi incerca si eu sa fiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s