Michael Jackson

They say I’m a dreamer


Where are they now?

We are here, in a hotel in Bucharest Romania meeting up with the man that once was called the King of Pop. In a rare interview with Michael Jackson we will take a journey into a remarkable life of a genius, a wonder kid of music.

Eram cu ochii cascati si cu gura si mai cascata urmarind stirea asta la TV. O reportera, cu un microfon in mana transmitea din fata unui hotel pustiu. Cum de nu era nimeni? Mai rau decat primirea lui Lady Gaga?  Las’ ca le arat eu!! M-am imbracat si pentru ca am recunoscut Hotelul Lido mi-am zis ca in nici 20 de minute pot fi acolo. Cand am ajuns se stransesera ceva fani. Just my luck *rolleyes* iar n-o sa pot sa-l vad bine 😦 Dar stai! Nu mai sunt un copil care sa nu poata descurca. Acum STIAM ca trebuie sa intru si sa nu mai refuz oferta lui Wayne.

Tot drumul m-am gandit cat de ciudat e ca el sa fi stat atata vreme asa de aproape de noi, fara ca noi sa stim. Cum a fost oare posibil? Fac bine ca merg acolo? Poate ca asta isi dorea sa fie linistit si eu …ce fac? Eram intr-un conflict intern teribil.

Era toamna, vedeam frunzele asternandu-se pe jos si simteam cum frigul se lipeste de mine.

Am reusit sa intru in curte (era o curte imensa cu multe cladiri ce-mi aduceau aminte de „complexul” Obregia). M-am strecurat pe langa o cladire, unde se spunea a fi Michael cazat si am vazut-o iesind pe Karen de acolo. Fanii care erau raspanditi peste tot in curte au inceput sa scandeze la vederea ei. Pana la iesirea lui Karen din cladire, tot peisajul parea benign. Oameni care intrau si ieseau din cladire, oamenii care se plimbau pe alei, oameni ce se odihneau pe banci citind cate un ziar si …ca la un semn, TOTI au devenit fani. Eh, cred ca erau undercover sa nu se prinda paza. In timp ce toti ne indreptam spre locul de unde iesise Karen, la un moment dat se aude un vacarm din partea opusa a cladirii, de la iesirea din complex. Michael iesise pe o alta usa de acces. Era deja in masina neagra si se pregatea sa plece. In nici 3 secunde am reusit sa inconjur cladirea si sa sar un gard imens (n-am mai facut asta de 20 de ani, dar se pare ca m-am descurcat de minune :))) )

Stiu doar ca am ajuns pe trotuar inainte ca masina lui sa demareze. Eram singura acolo si aveam un sentiment straniu. Totul s-a desfasurat in slow-motion si am reusit sa-l vad prin geamurile fumurii. Nu i-am vazut chipul clar, aveam doar sentimentul ala clar ca el e acolo. Ultimul lucru din vis a fost mana lui lipita de geamul masinii (a la Titanic) si masina indepartandu-se.

Il pierdusem iar.

Cine se pricepe la analiza? :))

Un aspect care poate ca ar conta e ca mor de ciuda si asta o sa ma urmareasca toata viata, ca n-am ajuns sa schimb 2 vorbe cu el in viata asta. Am un sentiment de angoasa cand doar ma gandesc la treaba asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s