In bucatarie, la discutii

Despre mine


Sunt intr-un moment din viata in care fac o recapitulare si simt ca am pierdut o gramada de timp. Simt ca nu am facut ceea ce-mi place. Toata viata mi-am pus intrebari la care nu am gasit mereu raspuns singura.

Tin minte ca pe la 6 ani, intr-o zi ploioasa de vara, cand nu aveam voie sa ies afara, ma invarteam in jurul mesei traditionale din mijlocul sufrageriei. De plictiseala. Incercam sa evit scaunele si la un moment dat m-am oprit in fata vitrinei (si asta traditionala) si ma priveam cu greu printre bibelourile si paharele atent stranse de bunica mea. Stateam acolo si ma priveam nedumerita. Cine sunt eu? Cine? Ce caut eu aici? Dupa 32 de ani nu stiu inca. Cred ca nu am aflat raspuns la intrebarea aceea si inca ma macina. Stiu ca pot face mult, dar nu stiu ce. Intodeauna am dat vina pe mediul in care am crescut, pe anturaj, pe natura sceptica. Intotdeauna „ei” erau de vina sau cel putin ma trageau in jos. Am intalnit foarte putini oameni a caror companie sa-mi faca placere. Oameni cu care sa pastrez o legatura. M-am obisnuit cu asta. M-am resemnat. M-am retras in mine si …totusi…nu sunt multumita cu mine.

Any thoughts? Voi sunteti OK cu voi?

Anunțuri

6 gânduri despre „Despre mine

  1. Am incercat un zambet amar in coltul gurii, citind gandurile tale … Acum cateva seri, plecand spre casa de la serviciu, pe acelasi drum ca-n toate celelalte seri, am avut o revelatie. Trista, dar adevarata. Pentru prima oara, un gand trist despre viata mea nu m-a intristat. NU mai am asteptari in ceea ce priveste viata mea. Nu mai am la cine ma gandi cand ascult o piesa din aia de dragoste… Nu mai am nevoie de altceva decat ceea ce am acum in viata mea. Eu sunt bine! Sunt bine cu mine, am o relatie extrem de celebrala cu mine insami, ne intelegem perfect una cu alta. Pentru prima oara, in cei 35 de ani trecuti, sunt impacata cu viata mea. Pentru unii viata mea poate fi anosta, pentru unii pot intra in categoria oamenilor anormali. Dar eu chiar am tot ce-mi trebuie: un acoperis sub care sa dorm, o masina care sa-mi asigure comfortul drumurilor, un serviciu decent si peste toate astea, un copil minunat! Da, stiu si ce poate replica majoritatea la o astfel de marturisire: copilul va creste si eu ce voi face? Voi trai din tristetile, nelinistile, bucuriile si realizarile ei! Pentru mine e destul! Iar in plus de astea, NU-mi mai doresc altceva! Acum stiu, in sfarsit, ca fac parte din categoria oamenilor fericiti! Si asta nu inseamna ca rad in fiecare moment al zilei si nici ca am realizari marete. Am doar ce-mi trebuie … Iti marturisesc ca anul asta traiesc poate la un nivel spiritual mai inalt … sau poate mai simplist, in care nu stiu cum, dar am reusit sa ma impac cu mine insami …

    I am ok … si stiu si de ce exist de 35 ani.

  2. Am citit ceea ce ai scris si am ramas putin mirata. Daca nici tu, o persoana mult evoluata spiritual, nu stii inca cine esti de fapt, ce sa mai stiu eu la 15 ani? Adevarul ca uneori am impresia ca nimeni nu are cum sa stie. Nu inteleg de ce ma astept de la mine sa stiu cine sunt. Zilnic simt ca imi tin corpul in viata degeaba, fiind o straina fata de mine, neavand nici un scop. Incercand sa ma impac cu mine sa rezolv problema dau de obstacole. De ani de zile, de fiecare data cand ma trezesc se trezeste si altcineva in mine, o persoana diferita de mine care ma controleaza si ma face sa ma pierd pe mine pe zi ce trece tot mai mult. Ok, la varsta mea o fi normal, dar… Sunt atat de confuza, pe langa faptul ca nervii ma controleaza pe mine in loc sa-i controlez eu pe ei, ma distruge si o persoana necunoscuta din capul meu. O fi adevarata eu, un eu diferit, un eu inventat de mine inconstient? Nu stiu… Partea buna, intotdeauna o am companie… Companie un strain care vede ca ma chinui si nu-mi da raspunsuri, nu ma ajuta, efectiv ma urmareste, traieste in mine, dar reactioneaza diferit de mine… E prea mult de inteles. Am incercat sa dau la o parte strainul, nu pleaca. Il simt cum urmareste fiecare miscare a mea, gata sa ma critice sau sa rada de mine, iar asta cred ca m-a transformat intr-o persoana foarte paranoica. Probabil trebuie sa invat sa-l accept, sa ma accepte si el, sa ne intelegem ca sa putem deveni unul singur, asa nu ne mai certam. Stiu ca suna aberant, dar asta e realitatea. Sunt eu efectiv nebuna sau lumea in general traieste experienta asta? Chiar vreau sa stiu, iar locul asta pare un loc bun de unde sa aflu. Nu-mi dau seama… Simt mereu ca ma tin in viata fortat, iar eurile mele s-au saturat de mult. Am ajuns sa cedam de multe ori, nestiind a cui e vina de fapt. Nici eu nu inteleg ce am scris, dar am scris ce am simtit… Nu, nu am baut, sunt intr-o stare ciudat de linistita… Si nu ma aflu in lumile mele paralele, sunt aici, pe blogul lui Echi, postand pentru prima oara un mesaj… idiot. M-am descarcat totusi, pot sa ma duc la somn mai calma, cu acel strain din capul meu mirat de ce tocmai am facut ca sa il domin si ca sa ma simt libera!

  3. Tu erai precoce rau ,draga Echi! La varsta aceea nu-mi puneam intrebari existentiale,cel mult in situatia de fata cred ca ma-ntrebam doar de ce trebuia sa mai si ploua, asa ca sa-mi strice mie zbenguiala pe –afara? Dar ma bucuram la gandul ca voi vedea curcubeul. Iubeam curcubeul si mirosul livezii dupa ploaie…..Intrebarile au aparut mai tarziu, pe la 14-15 ani,iar o parte din raspunsuri le-am primit odata cu trecerea anilor, cu dobandirea experientelor de viata.Stii, eu cred ca eu sunt principala raspunzatoare pentru reusitele sau esecurile mele si asta o pun si pe seama faptului ca cei din preajma mea nu prea ma pot influenta(ca s-o spun pe cea dreapta-recunosc ca am o oarecare doza de incapatanare).Nici eu nu am prieteni si ma intreb –ori oameni de calitate sunt putini ori i-am lasat sa treaca pe langa mine si regret asta. In general sunt OK cu mine, sunt multumita cu ceea ce am, caut sa vad partea buna a lucrurilor, sa stau departe de ceea ce nu-mi face bine……insa…..simt ca-mi lipseste ceva ,totusi nu e ceva palpabil, cred ca e in plan spiritual.Simt ca trebuie sa ajung undeva si probabil acum nu-s pe deplin pregatita, iar partea nasoala e ca timpul nu asteapta…….
    Imi place atitudinea ta Jude, e foarte important sa fii in armonie cu tine insati, sa ai pacea si linistea interioara.Si referitor la copii-da –cred ca noi parintii traim prin ei si pentru ei.Pe masura ce cresc se desprind treptat de noi si ne bucuram de succesele lor, ne simtim impliniti.

    Ciupy, as vrea sa-ti spun ceva-nu sunt in masura sa dau sfaturi ,dar o sa scriu aici ceea ce-i spun si fiicei mele:
    Eu cred ca-i bine sa te simti libera-nu trebuie sa lasi acel necunoscut sa te domine. Ai o varsta la care,trebuie sa te bucuri de tot ce-i frumos in jurul tau,de natura, de prieteni, de fiecare realizare a ta.Debaraseaza-te de ceea ce simti ca nu-ti face bine, alunga din calea ta tot ceea ce te-ar putea trage in jos. Adolescenta e frumoasa, trebuie sa te bucuri de ea, nu trebuie sa te sperie, e drept ca acum au loc transformari majore si in planul psiho-intelectual si e normal sa te simti cumva altfel. Chiar sentimentul ca nu-ti mai apartine corpul tau si ca esti sub influenta altcuiva e intalnit la adolescenti-crede-ma m-am informat, vreau sa fiu pregatita sa-mi inteleg si sa-mi indrum fiica (ea are acum 13 ani).Adolescentul e o persoana delicata si fragila si din pacate nu vine cu instructiuni de utilizare la pachet 🙂 ,noroc ca acum accesul la informatii e mult mai usor. E bine sa vorbesti cu colegii, cu parintii,psihologul sau cu persoane cu care te intelegi tu bine,dar sa nu te inchizi in tine si sa nu crezi ca esti anormala.Nu esti singura care trece prin asta dar poate nu toti au deschiderea sa o spuna, eu cred ca esti pe drumul cel bun, primul pas l-ai facut 🙂

    Echi, ma bucur ca ai pornit discutia aici. Mi-e dor de conversatiile noastre pe şest din timpul serviciului.Te pup!

  4. Liberiangirl, inteleg ce zici, in mare… Dar e cam complicat, pentru ca pentru majoritatea adolescenta inseamna iesit cu prietenii toata ziua in diverse locuri… E greu sa traiesti numai printre genul ala de persoane si sa te simti liber cand ei misuna peste tot.
    M-am convins ca solutia nu e iesitul in cafenea sau club cu prietenii. In primul rand, de unde prieteni, nu prea am… In al doilea rand, de cand ma stiu nu-mi plac petrecerile sau intalnirile cu multe persoane… Eu una urasc fiecare moment din liceu. Lumea spune ca e distractiv si trebuie sa profiti de liceu, eu nu pricep cum la ce specimene imi fac nervii varza in fiecare zi… De exemplu, nu pot sa ma duc cu vreo 5 fete, sa ne imbracam in fustite mult prea scurte, sa ne luam telefoanele in mana si hai la mall, sau in club, mai rau. Mai bine ma incui in camera. Sincer nu pot. La scoala, daca sunt bagata in seama, sunt ca sa fiu intrebata „oh, de ce nu te machiezi?” „oh, tu nu iesi nu stiu unde?”. Ma uit la ei cu expresia DAFUQ people? Nu ma pot integra de cand ma stiu in turma lor dubioasa, nu pot…………. Asa ca stau, ma uit la ei, ii studiez, ma enervez, incerc sa inteleg… Normal ca nu-mi vine sa ies din casa sa-i vad pe ei… Nu sunt toti la fel, dar majoritatea celor ramasi sunt influentati pana la urma, am vazut cu ochii mei. Am de ales… Incerc sa ma distrez ca ei, cum ar trebui al varsta mea, dar asta inseamna spalare de creier, inseamna sa fiu ceea ce nu sunt… A doua solutie e sa raman in situatia asta, fara mai mult de un prieten, ignorata de restul, ca si cum as fi invizibila. Macar asa nu sunt intr-o turma, fac ce imi place… Dezavantajul ca imi bat capul cu toate prostiile existente si nu am o cale de scapare cum au restul. Eu asta trebuie sa gasesc… O scapare din varza din capul meu, dar nu o scapare in grupuri de prieteni, nu sunt o persoana sociabila in primul rand, mai rau m-ar da peste cap… Ca sa fiu ok cu mine am de cautat ceva de facut, de petrecut timpul cu un scop, ceva ce nu implica oameni (nu am incredere in ei in general). Si nu un simplu hobby, asta e ceva prea slab, cu efect doar pe moment… Altceva… -___-
    Imi pare rau daca am plictisit pe cineva, chiar imi pare rau……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s