Michael Jackson

Thank God, he is ok!


Problema cu logica a refulat. Degeaba mi-am facut o mantra in care mi-am repetat zi si noapte ca e bine sa merg mai departe si sa accept realitatea, ca exact atunci vine Flipper si ma loveste cu coada peste bot.

Ati vazut filmul The Machinist? Genial. Geniala interpretarea, genial scenariul, o incursiunie in cele mai intime mecanisme ale constientului vs inconstient uman. Acolo, din cauza socului si a faptului ca personajul nu poate accepta realitatea, se creaza aproape un univers paralel.

Eh, asta-noapte am avut un vis. Da, dar nu din ala! lol

Eram intr-un amfiteatru / sala de concert, in primul rand. In fata, pe scena, era un grup de (nu stiu daca exista o denumire) cantareti la flaut si fluier. Erau foarte multi si inghesuti. Fiind in primul rand, mi-a luat ceva sa vizualizez tot grupul.  Incepusem scanarea de la dreapta la stanga. Pana sa ajung la stanga, la un moment dat, mi-a tresarit inima. A fost o sperietura puternica amestecata cu un soi de entuziasm. Asa ca mi-am intors privirea spre ce imi creease aceasta stare.

Era Michael, acolo inghesuit intre tot acei instrumentisti si era deosebit de jovial si tinea ritmul melodiei din palme si dand din cap. La un moment dat cred ca erau si niste coristi care cantau ceva si el canta impreuna cu ei.

Fix in acea secunda, precum Jim Carrey in Dumnezeu pentru o zi, am simtit si auzit vocile tuturor celor din sala, din spatele meu: Oh, ce bine! Sa-l ajute Dumnezeu ca a reusit sa treaca peste tragedie! N-o sa mai fie niciodata la fel, dar macar inca are taria sa zambeasca! Si eu aveam un sentiment de confuzie si stiam ca nu are ce sa caute acolo …dar nu aveam o explicatie. In aceea secunda cand am auzit vocile din sala …m-a lovit si mi-am adus aminte. Isi pierduse copiii. Ii murise TOTI copiii.

Cat de convenabil, nu? Cat de egoist, nu? Adica, lasa macar EL e  aici, pentru placerea noastra (a mea in principal) de fani egoista. Adica, ma doare ca lui ii lipsesc copiii, dar nu atat de mult cat m-ar fi durut absenta lui.

Mai tarziu, cand lumea din sala a iesit la pauza, in amfiteatru mai erau cativa instrumentisti care-si reglau instrumentele. Am intrat in speranta ca pot prinde iar locuri bune (?). Am ramas socata in cadrul usii. Nu stiam ce sa fac. Michael era pe primul rand de banci, aproape de locul meu. Ce sa fac? Sa ies? Sa fiu scroafa si sa ma bag ca porcu’ in conversatie si sa ma simt prost? Am riscat. M-am asezat la vreo 2 banci distanta, asa n-ar fi batut la ochi 🙂 asa macar nu l-as fi facut sa se simta obligat sau sufocat. Stiu ca s-a uitat la mine si mi-a zambit. Era un zambet amar. Isi pierduse copiii, cum ar mai fi putut sa fie el oare cel de dinainte? Ala a fost un semnal pentru mine, o usa deschisa. Stiu ca am facut o gluma si se pare ca a fost destul de buna pentru ca l-am vazut razand din toata inima, in hohote. Am fost surprinsa. L-am intrebat daca il deranjeaza daca vin mai aproape. Mi-a facut semn cu mana sa ma aproprii…si a inceput sa povesteasca. Eu il priveam fascinata si din cand in cand mai interveneam. Nu-mi mai amintesc subiectul discutiei, dar imi amintesc sentimentul ala de confort si explozie de idei pe care le ai cand ai o discutie stimulativa intelectual. Stiti genul, in care vorbesti ore intregi, pierzi sirul orelor, uiti ca ti-e foame sau sete. Ceva ma facea sa ma simt foarte confortabil in prezenta lui. Nu vreau sa credeti ca am luat-o pe aratura, dar aveam sentimentul ca era de pe alta lume, era ca un inger (nu ma refer la frumusete fizica). In timpul discutiei, mi-a acoperit palma cu a lui si mi-a zis : I know what you’re getting through, it will be ok! Aveam asa un sentiment de usurare si parca erau iar un copil caruia parintele i-a luat doar cu o vorba greutatea de pe suflet.

Ceva s-a intamplat in vis  ca deobicei si eram iar singura in primul rand, spectacolul era gata sa reinceapa. El a bagat capul pe usa, cerandu-si scuze tuturor,  m-a intrebat Can I give you a lift somewhere? Stiu ca m-a bufnit un ras isteric care a rasunat in toata sala You? Giving me a lift? You? Driving? Mi-a raspuns zambind Whaaat? Miracles happens! But I can ask for a helicopter if you want to move faster and safer. M-am vazut obligata sa ma ridic si sa plec, pentru ca deja simteam respiratia in ceafa a tuturor duduilor ofuscate (si a catorva domni/domnisori) din sala. Ma gandeam ca daca as fi ramas m-ar fi omorat, fie chiar si cu privirea…ca sa nu mai vorbim despre ce contineau gandurile lor. Nimeni de acolo nu simtise ce am simtit eu. Pentru mine, Michael nu era …doar Michael.

Se pare ca totusi ceva s-a intamplat (dupa cum prevazusem) with his driving skills, pentru ca la faza urmatoare m-am trezit intr-un metrou…gandindu-ma in continuare la intalnirea aproape supranaturala si nu la ce se intampla in metrou. Bineinteles ca ma deranjau tipetele celor din metrou, dar pana la urma oamenii aveau tot dreptul s-o faca, eram la cateva secunde distanta de o catastrofa. Trenul avea sa se ciocneasca cu cel din fata sa. Ma deranja la culme ca mai aveam doar cateva secunde …sa ma gandesc la cele intamplate.

Ca si in filmul Masinistul, negarea m-a impins sa inventez o poveste trista care-l implica pe Michael, dar in care el e in viata. Asa pare „mai” logic. Cine stie, poate intr-un univers paralel asta poate se intampla.

Anunțuri

4 gânduri despre „Thank God, he is ok!

  1. wow!
    n-ar fi trebuit sa citesc la serviciu, dar nu m-am putut abtine
    Asa ca am izbucnit si eu in ras, de se-ntreba sefa ce m-a apucat
    Per ansamblu visul tau mi-a creat o stare de bine si am ramas asa cu un zambet larg pe fata, ceea ce poate crea oarece suspiciuni celor straini de cauza .:)

    Pe moment, imensa bucurie de a fi el in viata ma face sa nu constientizez durerea lui, apoi am inceput sa ma gandesc cum ar fi daca Dumnezeu ne-ar propune sa facem un schimb, sa ni-l dea pe Michael in locul copiilor-sa fie in realitate asa ca in visul tau….. In egoismul meu as vrea,dar ……..pentru el ar fi prea multa durere…. Nu! Mai bine nu!

    Eiiii, mi-a placut la nebunie faza cu mijloacele de transport! In loc sa mergi si tu cu elicopterul,ai luat tot metroul?:)) Nu ca n-ai fi fost in siguranta daca conducea el :)),dar cred ca isi uitase permisul acasa -ahaaa, m-am prins- il avea la el numai pe ala de metrou……thank God ,you are ok!
    :-*

  2. M-ai facut sa-mi aduc aminte de cum m-am simtit eu atunci cand l-am visat… acel confort…acea liniste sufleteasca pe care n-am mai simtit-o nicioadata …decat atunci. In acel vis stiam ca ‘pleaca’ ,eram intr-un loc exact cum ai spus si tu,parca pe alta lume… era pustiu, arata ca in desert la apus de soare… si inainte de a-si urma drumul,am avut sansa sa-l imbratisez. Ce am simtit atunci nu am cum sa definesc…stiam doar ca e pt ULTIMA OARA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s